(...) Îmi amintesc, cum prin anul 1968, tatăl meu, pe atunci cantor, organist și dirijorul corului la biserica romano-catolică, venea cu știrea aceasta acasă: corul „Ion Vidu” a fost preluat de un foarte tânăr muzician! Apoi, cum profesoara mea de pian și acompaniatoarea corului, doamna Clara Peia, mi-a descris entuziasmată, vastul și nu în ultimul rând noul! repertoriu al corului. L-am cunoscut ca profesorul meu de teoria muzicii. Ca dirijor al corului „Ion Vidu” a apărut ca un mare muzician, care nu cunoaște compromisuri nici în artă și nici ca om. Am remarcat la Domnia-sa o neliniște creatoare, care este tipică pentru un om care vrea binale semenilor săi, care caută armonii mai perfecte, mai curate, deci care-l caută pe Dumnezeu – chiar și inconștient, sau indiferent în ce formă și prin care mijloace.

Cu toate că locul său ar fi putut să fie într-un centru universitar, ca profesor la un Conservator, unde ar fi putut da mai departe vastele sale cunoștințe și experiențe dirijorale generației mai tinere și ca dirijor al unui cor profesionist a rămas fidel meleagurilor bănățene.(...)

(...) Pentru generația mea, corul „Ion Vidu” și dirijorul Remus Tașcău se confundă cu însuși destinul urbei noastre.(...)