|
|
Remus Tascau
|
|
|
În fastele sale răgazuri confesive profesorul Remus Tașcău își reamintește cu fervoare adumbrită de o stenică melancolie de prima sa iubire înfiripată în anii de studiu temeinic la Coservatorul clujean: regia de operă. Asista la reprezentații îndeosebi din culise copleșit de sonorități și stări emoționale intense , vibrând la tot ce se întâmpla în acel spațiu sacralizat de autenticitatea trăirilor transfigurate artistic prin forța de sugestie a harului. Avea să se întâlnească atunci și să dialogheze fecund în plan imaginativ cu un personaj colectiv care avea să-i sigileze emblematic destinul de muzician impetuos, irezistibil atras de gândul afirmării: corul, în varii întrupări și componențe, de la masivitatea statuară a celui de operă sau oratorie la suplețea și versatilitatea polimorfă a unui ansamblu cameral. Mistuitoarea pasiune pentru dirijat dăltuind efigii sonore memorabile va compensa în timp înclinația virtuală către universul liric iar nostalgia unui concert de coruri celebre din opere rămas în faza de proiect sentimental avea să resuscite idealurile unei tinereți artistice tumultuoase. |
| Suprema consacrare profesională este legată însă de identificarea deopotrivă ca vocație și destin cu o corală legendară, Ion Vidu, din Lugoj, pentru care a sacrificat cu generozitate timp liber dar și oferte onorante din partea unor prestigioase instituții profesionale de profil, catedre universitare și ca atare, șansa unei ascensiuni sigure și rapide pe drumul accederii în elita maeștrilor artei corale. Ambiționându-se să demonstreze că o formație cu statut neprofesionist poate deveni un partener egal al celor mai titrate dintre coralele de frunte ale țării, profesorul Remus Tașcău a câștigat un fabulos pariu cu sine însuși, învingând strălucit rutina, inerția și mentabilitatea potrivit căreia este bine și comod a nu avea aspirații mărețe. Repertoriul corului Ion Vidu a cunoscut prefaceri, mutașii și extinderi spectaculoase. Cele mai solicitante partituri din varii epoci creatoare și aparținând celor mai expresive stiluri își aflau măiastra tălmăcire în programe obișnuite de concert și nu doar în concursuri și festivaluri internaționale. Sfidând conveniențele și nefiența scepticilor, creații de maximă dificultate interpretativă din patrimoniul național sau universal de gen se regăseau într-o firească și susținută cadență între preocupările dirijorului Remus Tașcău de a conferi unei corale aureolată de gloria unei tradiții trisemicentenare titlul onorant și prestigios de recunoaștere deplină de către profesioniștii breslei grație unei ținute artistice impecabile, în orice moment răspunzând exigențelor competitive ale oricărei provocări profesionale. Vocal-simfonicele deceniului al optulea (Gluck, Haendel, Beethoven, Verdi) au consfințit apoteotic o performanță rarisimă, am îndrăzni să spunem chiar unicat, un fenomen de implicare, entuziasm și atașament fără egal pentru un proiect temerar și fără precedent care avea să se constituie într-un veritabil eveniment mediatic. A restitui bogăția semantică a unor opusuri faimoase în compania unor soliști de primă mână și a celor mai reprezentative orchestre simfonice ale țării, cucerind cel mai select public meloman, cel de la Ateneul Român iată copleșitoarea bucurie a unui artist care în anii 90 nimbați de zorii libertății depline de exprimare a dedicat sonorităților sacre redescoperite cu smerenie și devoțiune o covârșitoare atenție, răsplătită cu afecțiunea fără egal a spectatorilor de pretutindeni. |
| La aniversarea a șapte luștrii de când sub bagheta sa corala Ion Vidu trăiește o nouă și eclatantă proteiformă tinerețe, artistul, care în animata sa studenție se visa un năvalnic imaginativ regizor de operă, se regăsește pe sine în ipostaza de magician al unui spectacol a cărui mizanscenă perpetuă este durată din vraja inefabilului , din care se întrupează numai marile talente.
|
|
prima pagina
